Arsenie Boca - Homélie : hommage à Bossuet
Arsenie Boca - analyse d’homélie
texte original roumain : Unde e Biserica ?
Zic unii : - Unde-s doi sau trei, adunați în numele Meu.
Zic alții : Încuie-te în cămara ta și te roagă în ascuns…
și iarăși alții : - Biserică sunt eu, Templu al Duhului Sfânt.
Iar alții zic : - Unde e Papa acolo e Biserica.
În Vechiul Testament, Sfânta Sfintelor cuprindea :
1) Tablele Legii ;
2) Mana din pustie și
3) Toiagul lui Aaron.
În Noul Testament, Sfântul Altar, cuprinde
1) Sfânta Evanghelie
2) Sfânta Împărtășanie și
3) Sfânta Cruce.
Unde sunt acestea acolo e Biserica. Acolo e și Pâinea Vieții, de care voia Iisus să le vorbească mulțimilor – dar n-a avut la cine.
47. Şi făcându-se seară, era corabia în mijlocul mării, iar El singur pe ţărm.
48. Şi i-a văzut cum se chinuiau vâslind, căci vântul le era împotrivă. Şi către a patra strajă a nopţii a venit la ei umblând pe mare şi voia să treacă pe lângă ei.
49. Iar lor, văzându-L umblând pe mare, li s-a părut că este nălucă şi au strigat.
50. Căci toţi L-au văzut şi s-au tulburat. Dar îndată El a vorbit cu ei şi le-a zis: Îndrăzniţi! Eu sunt; nu vă temeţi!
51. Şi s-a suit la ei în corabie şi s-a potolit vântul. Şi erau peste măsură de uimiţi în sinea lor; (Marcu 6:47-51)
Biserica a asemănată cu o casă zidită pe stâncă și totuși ca o corabie care înoată prin mijlocul valurilor, bântuită de vânturi și furtuni. Parcă nimic mai slab ca Biserica, mereu agitată, lovită și izbită, și nimic mai tare ca ea, fiindcă nimic n-a putut-o cufunda, și iată rămâne mereu neatinsă, cu toate sforțările iadului.
Iisus pare să o părăsească furtunii, și El vrea să treacă pe lângă ea, ca și când nu L-ar fi atins primejdia ei.
Totuși să nu credeți c-a uitat-o : El va îngădui ca valurile să o zbuciume, dar nu să o înece, nici să o cufunde. El porunci valurilor și ele se opriră ; El intră în corabie și ajunge la liman ».
Iată cele trei furtuni furioase care au tulburat starea Bisericii :
I. Necredința,
II. Curiozitatea, și
III. Prosperitatea
I Necredința
« De îndată ce Biserica apăru pe pământ s-a ridicat necredința și au lățit persecuțiile ; în sfârșit corupția moravurilor s-a ivit, care așa de puternic a umflat talazurile, încât corabia părea aproape învăluită.
Necredincioșii s-au adunat ca să-i distrugă temeliile.
Ereticii au ieșit ca să-i smulgă copiii și să-i deșire măruntaiele ; iar dacă creștini răi au rămas în sânul său, aceasta - ca să-i împingă veninul până la inimă.
Trebuie, că e bine întărită această Biserică, dacă ea și-a susținut trăinicia cu toată silința prigoanelor ; cu toate atacurile ereziilor, ea a fost, este și va fi stâlp al Adevărului ; cu toate pogorămintele depravărilor, Biserica a rămas totuși centrul iubirii. » (Bossuet Pg 203)
« Nu e de mirare – dacă vom înțelege omul. Spun că noi toți avem în adâncul inimii o începătură (un principiu) de împotrivire și de respingere a tuturor adevărurilor divine ; în așa măsură că omul lăsat de capul lui, nu numai că nu le poate înțelege, ci, ca urmare, nu le poate suferi și fiind izbit în acest punct el e forțat să le combată. Această începătură de respingere se numește în Scripturi necredință (Luca 9 41) ; alteori duh de neîncredere (Efeseni 2,2), alteori duh de necredință (Colos 3 6). El e în toți oamenii, dar nu produce în noi toate efectele sale, pentru că Darul lui Dumnezeu îl împiedică.
Dacă veți sui până la obârșii, veți găsi, domnilor, că două lucruri produc în noi această respingere : prima e orbia, a doua e trufia.
Orbia ne e arătată în Scripturi într-un chip limpede : ele (Scripturile) spun că păcătoșii au uitat pe Dumnezeu… (Ps 9:18, 118:139, 49:22).
Ce vrea să spună acest « au uitat » frații mei ? E ușor de înțeles : că Dumnezeu în adevăr, luminase omul cu cunoștința de Sine, dar omul a închis ochii de la această lumină ; el s-a lăsat condus de simțurile sale, puțin câte puțin el n-a mai gândit la ceea ce nu mai vedea : el a uitat cu ușurință ceea ce nu mai gândea.
Această uitare n-ar fi mare lucru, ca să ne îndemne la împotrivire, dacă nu i s-ar uni orgoliul (trufia) ; dar el, orgoliul, a venit spre nenorocirea noastră, ca, pe lângă ca omul să să mai fie și trufaș. Părăsind înțelepciunea lui Dumnezeu, el și-a făcut o înțelepciune după chipul sau : el nu stie nimic și crede că știe toate ; iar dacă i-am aminti (i-am spune) că din tot ce spune nu înțelege nimic, o ia ca o înfruntare pentru neștiință ; el n-o poate suferi, îl irită. Dacă îi lipsește rațiunea, el întrebuințează forța » (Bossuet Pg 204)
« … Tot ce nu înțelege, combate. Tot ce nu ințelege, hulește » (Judecatori 10). Iată pentru ce le spune Isus : «Voi vreți să Mă omorăți, răi ce sunteți, pentru că cuvintele Mele nu încap (un prind) în voi » (Ioan 8:37). Ce teroare, frații mei, de-a urzi să omori un om, pentru că nu înțelegi cuvintele lui » (Bossuet Pg 206)
« … Cu cât adevărurile erau mai înalte, cu atât superba lor rațiune era turtită și nebuna lor împotrivire era aprinsă. După aceastea, vă mai îndoiți de acea începătură a împotrivirii, pe care o ignoranță învechită și trufașă a brăzdat-o în inimile oamenilor împotriva lui Dumnezeu și a adevărurilor Sale ? Iisus Hristos a probat-o primul. »
« Biserica Sa, dăinuind în lume, ca să susțină aceeași învățătură prin care dumnezeiescul Învățător smintise pe trufași, va putea fi ea lipsită de vrăjmași ? Nu, frații mei, nu-i cu putință : fiindcă credința pe care o mărturisește ea surprinde lumea prin noutatea sa, tulbură duhurile prin înălțimea sa, sperie simțurile prin asprimea sa – iată de ce se pregătește ea, Biserica, de suferințe ! »
« Trebuie ca Biserica, să fie urâtă de toată lumea și trebuie s-o știți, creștini, e un lucru de neînțeles ceea ce a suferit Biserica lui Dumnezeu vreme de aproape 400 de ani sub împărați necredincioși. Ar fin nesfârșit de spus. Mulțumiți-vă cu aceasta că era așa de împovărată și de ura publică și de învinuirile de tot felul, încât era acuzată puternic de toate neorânduielile lumii. Dacă nu ploua pe pământ dacă barbarii năvăleau și făceau prăpăd, dacă inunda Tibrul, creștinii erau cauza ! »
« Copiii mei, răspunde Biserica, nu mă mir prin câte am trecut : sunt obișnuită din tinerețile mele ; aceiași dușmani care mă atacă, m-au prigonit din tinerețile mele :
… Avel, omorât de fratele său Cain… Enoh… familia lui Noe… Avraam…, Moise…, Ilie…, Profeții, Iisus Hristos… Apostolii cu toți urmașii lor. Prin urmare, fiii mei, zice Biserica, nu e mirare de prigoane. Privește vechimea mea, părul meu argintiu… Nu-mi întorc fața împotriva lor pentru a mă împotrivi prigoanelor…
Cu toate că par mereu plutind, mâna atotputernică ce-mi servește de sprijin va ști cum să mă ferească de înec » (Bossuet Pg 207), zice Biserica.
« Dacă Dumnezeu a sprijinit-o cu atâta putere împotriva prigoanelor, credeți, dragii mei, că o va lăsa înfrântă de erezii ? Nu, dragii mei, să n-o credeți » (Bossuet pg 208).
II Curiozitatea
« A doua furtună asupra Bisericii a lățit-o curiozitatea. Curiozitatea, fra ți creștini, e pacostea minților, ruina evlaviei și mama ereziilor. Pentru a înțelege bine acest adevăr, trebuie arătat înainte de toate că înțelepciunea divină a pus margini cunoștințelor noastre. Căci după cum Providența văzând că apele mării se întindeau și se împraștiaseră peste tot pământul, acoperindu-i toată suprafața, le-a prescris un hotar care să nu le permită de a-l trece, tot așa, știind că neînfrânarea minților se va întinde până la infinit, i-a hotărnicit limite peste care i-a poruncit să nu se întindă (Tit 3:9)
9. Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de neamuri şi de certuri şi de sfădirile pentru lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi deşarte.
10. De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te,
11. Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit. (Tit 3:9-11)
… Dar curiozitatea minților trufașe nu poate suferi această modestie. « Valurile se ridică până la cer și se pogoară până in străfunduri » - zice Scriptura (Ps 106:25-26)
« … Ei sunt tulburați ca bețivii. În capul lor e huruială. Acolo toată înțelepciunea lor se împrăștie și pierzând drumul, rătăcesc și se înfundă în erezii. Arie, Nestorie…, curiozitatea voastră v-a pierdut » (Bossuet Pg 210)
Singurul remediu sigur : ascultarea de Biserică.
« Trufia ereticului se răscoală :
- Ce ? Voi crede eu credința altuia ? Eu vreau să văd, să înțeleg eu. … Copii denaturați... » (Bossuet pg 211)
III Prosperitatea
« Nu vă pot ascunde rușinea sa (a Bisericii) : despre purtările stricate ale unora din sânul său.
Prosperitatea a atras pierzarea. Grandoarea a venit, disciplina a slăbit. În vreme ce numărul credincioșilor creștea, ardoarea credinței scădea... »
« Biserica nu-i făcută decât pentru sfinți – drept e că din toate părțile sunt chemați copiii lui Dumnezeu, toți cei ce sunt în număr, să intre, - dar mulți intră peste număr.
… Dragostea s-a răcit, scandalul (sminteala) s-a ridicat până în casa lui Dumnezeu. Iar satana va zice : « Aceasta e Biserica ? Aceștia sunt urmașii Apostolilor ? (II Cor 13 ; I Cor 13) » (Bossuet Pg 214)
1. A treia oară vin la voi. În gura a doi sau trei martori va sta tot cuvântul.
2. Am spus dinainte şi spun iarăşi dinainte, ca atunci când am fost de faţă a doua oară, şi acum, nefiind de faţă, scriu celor ce au păcătuit înainte şi tuturor celorlalţi că, de voi veni iarăşi, nu voi cruţa,
3. De vreme ce voi căutaţi dovadă că Hristos grăieşte întru mine, Care nu este slab faţă de voi, ci puternic în voi.
4. Căci, deşi a fost răstignit din slăbiciune, din puterea lui Dumnezeu este însă viu. Şi noi suntem slabi întru El, dar vom fi împreună cu El, din puterea lui Dumnezeu faţă de voi.
5. Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă; încercaţi-vă pe voi înşivă. Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară numai dacă nu sunteţi netrebnici.
6. Nădăjduiesc însă că veţi cunoaşte că noi nu suntem netrebnici.
7. Şi ne rugăm lui Dumnezeu ca să nu săvârşiţi voi nici un rău, nu ca să ne arătăm noi încercaţi, ci pentru ca voi să faceţi binele, iar noi să fim ca nişte netrebnici.
8. Căci împotriva adevărului n-avem nici o putere; avem pentru adevăr.
9. Căci ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteţi tari. Aceasta şi cerem în rugăciunea noastră: desăvârşirea voastră.
10. Pentru aceea vă scriu acestea, nefiind de faţă, ca atunci, când voi fi de faţă, să nu cutez cu asprime, după puterea pe care mi-a dat-o Domnul spre zidire, iar nu spre dărâmare.
11. Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.
12. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Sfinţii toţi vă îmbrăţişează.
13. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (II Cor 13)
...Propășiți pururea în lucrul Domnului, știind că osteneala voastră nu e zadarnică înaintea Lui.
traduction proposée
Où est l’Église ?
Les uns disent : là où deux ou trois, sont assemblés en mon nom.
Les autres disent : enferme-toi dans ta chambre, et prie en secret.
Et encore d’autres disent : Je suis l’Église, Temple du Saint-Esprit.
Mais d’autres disent : là où est le Pape, là est l’Église.
Dans l’Ancien Testament, le Saint des Saints comprenait :
1) les Tables de la Loi
2) La manne du désert et
3) la verge d’Aaron
Dans le Nouveau Testament, le Saint Autel comprend :
1) le Saint Évangile
2) les Saints Dons et
3) la Sainte Croix
où ils sont, là est l’Église, là est le pain de vie, duquel Jésus parlait aux foules – mais personne n’a compris.
47 Le soir étant venu, la barque était au milieu de la mer, et Jésus était seul à terre.
48 Il vit qu'ils avaient beaucoup de peine à ramer; car le vent leur était contraire. A la quatrième veille de la nuit environ, il alla vers eux, marchant sur la mer, et il voulait les dépasser.
49 Quand ils le virent marcher sur la mer, ils crurent que c'étaient un fantôme, et ils poussèrent des cris;
50 car ils le voyaient tous, et ils étaient troublés. Aussitôt Jésus leur parla, et leur dit: Rassurez-vous, c'est moi, n'ayez pas peur!
51 Puis il monta vers eux dans la barque, et le vent cessa. Ils furent en eux-même tout stupéfaits et remplis d'étonnement; (Mc 6:47-51)
L’Église est semblable a une maison bâtie sur le roc, mais également à une barque qui vogue au milieu des vagues, battue de vents et de tempêtes. On dirait qu’il n’y a rien de moins faible que l’Église, toujours agitée, frappée, heurtée, et rien de plus fort qu’elle, car rien n’a pu la couler, et que la voici toujours indemne, malgré tous les efforts de l’enfer. Jésus semble se désintéresser de la tempête, et il entend passer à côté d’elle, comme si elle ne pouvait lui causer aucun danger. Et pourtant ne croyez pas qu’il l’a oublié : il permettra aux vagues de la soulever, mais ni de la noyer et ni de la couler. Il commande aux vagues et elles s’arrêtent ; il entra dans la barque et ils abordèrent.
Voici les trois tempêtes les plus furieuses qui ont troublé l’état de l’Église :
I. l’incroyance
II. la curiosité et
III. La prospérité
I. L’incroyance
« Dès que l’Église est apparue sur terre s’est levée l’incroyance et ont grandi les persécutions. A la fin s’est présenté la corruption des mœurs, et elle fut présente avec tant de force que les vagues ont semblé envelopper toute la barque. Les impies s’y sont agrégé comme pour détruire ses fondations. Les hérétiques sont sortis comme pour enlever ses enfants et lui déchirer les entrailles. Mais si les mauvais chrétiens étaient restés en son sein comme pour lui inoculer le venin jusqu’au cœur, il faut bien que ceci permit le renforcement de l’Église, dont la solidité était soutenue grâce aux plus puissantes persécutions ; Avec toutes les attaques des hérésies, elle a été, est et sera le pilier de la vérité ; Avec toutes les économies canoniques des dépravations, l’Église reste néanmoins le centre de l’amour » (Bossuet Pg 203)
« cela n’est pas surprenant – si nous voulons comprendre l’homme. Je dis que nous tous avons dans la profondeur du cœur, la prémisse de la réticence et du refus de toutes les vérités divines. En ceci l’on comprend que l’homme a abandonné son bon sens, non seulement en ce qu’il ne peut plus les comprendre (les vérités divines), mais qu’ensuite il ne peut plus les supporter et en est heurté à ce point qu’il est alors forcé de les combattre. Ceci est la prémisse du refus, et est nommé incroyance dans l’Écriture (Luc 9:41), parfois esprit d’incrédulité (Eph 2:2), ou esprit d’incroyance (Col 3:6). Il est dans tous les hommes, mais ne produit pas en nous tous ses effets, car la grâce de Dieu l’en empêche. Si vous voulez remonter à son origine, vous trouverez, messieurs, que deux choses produisent en nous ce refus : le premier est l’aveuglement et le second l’orgueil. L’aveuglement nous est montré de façon très claire dans l’Écriture : elles (les Écritures) disent que les pécheurs ont oublié Dieu (Ps 9:18, 118:39, 49:22) .Que veut dire ce « ont oublié » mes frères ? C’est facile à comprendre : que Dieu en vérité, éclaire l’homme avec la connaissance Le concernant (Dieu), mais l’homme a fermé les yeux à cette lumière. Il s’est laissé conduire par ses sens, et peu à peu n’a plus songé à ce qu’il ne voyait plus : il a oublié avec aisance ce à quoi il ne pensait plus. Cet oubli ne serait pas grand-chose, que de nous inviter à la réticence, s’il ne s’unissait pas à l’égo (orgueil). Mais lui, l’égo, est venu vers notre malheur, afin qu’il devienne davantage orgueilleux. Abandonnant la sagesse de Dieu, il s’est fait une sagesse selon son image : il ne sait rien et croit qu’il sait tout. Tandis que je lui ai rappelé (lui ai dit) qu’en tout ce qu’il dit il ne comprend rien, il le reçoit comme affront à son ignorance. Il ne peut le supporter, cela l’irrite. S’il lui manque la raison, il utilise la force » (Bossuet Pg 204)
« … tout ce qu’il ne comprend pas, il le combat. Tout ce qu’il ne comprend pas, il blasphème » (Juges 10). Et c’est pour cela que Jésus leur dit « vous voulez me tuer, méchants que vous êtes, car mes paroles n’entrent pas en vous » (Jn 8:37). Quelle terreur, mes frères, de comploter pour tuer un homme, parce que tu ne comprends pas ses paroles. (Bossuet Pg 206). « Combien de vérités étaient plus élevées, combien plus superbe tandis que leur raison était plate et leur folie de la réticence éveillée. Après ceci, vous douterez davantage de cette prémisse de la réticence, cette ignore dépassée. Et l’orgueil a lacéré l’intérieur du cœur des hommes contre Dieu et ses vérités ? Jésus l’a expérimenté en premier ».
« Son église, se perpétuant dans le monde, comme soutien des mêmes enseignements de son divin maître sur les orgueilleux, serait-elle en manque d’ennemis ? Non, mes frères, cela ne se peut : étant donnée la croyance par laquelle elle témoigne, elle surprend le monde par sa nouveauté, trouble les esprits par sa grandeur, effraie les esprits par sa sévérité – voilà pourquoi elle se prépare, l’Église de souffrance. « Il faut que l’Église soit laide pour le monde, et il faut que vous sachiez, chrétiens, il y a une chose non comprise qui est que l’Église de Dieu a souffert environ 400 ans sous l’empire des empereurs impies. Le raconter serait sans fin. Réjouissez-vous de ce que cela soit passé : elle était accablée de haine publique et de toutes sortes de crimes, au point qu’elle était accusée de tous les désordres du monde. S’il ne pleuvait pas, si les barbares envahissaient et semaient le chaos, si le Tibre provoquait une inondation, les chrétiens en étaient la cause !
« Mes enfants répond l’Église, cela ne me surprends pas sachant par quoi je suis passé : j’y suis habituée depuis ma jeunesse ; ces mêmes ennemis qui m’attaquent sont les mêmes depuis ma jeunesse. Abel, tué par son frère Caïn.. Enoch, la famille de Noé, Abraham, Moïse, Elie, les prophètes, Jésus-Christ, et les apôtres et tous leurs successeurs. Par conséquent, mes fils, dit l’Église, il n’y a pas de surprise dans ces persécutions. Regarde ma vieillesse, mes cheveux argentés, je ne détourne pas la face d’eux pour m’opposer aux persécutions… Avec tout ceci semblant toujours flottant, la main toute-puissante qui me sert de soutien saura comment me protéger de la noyade (Bossuet Pg 207) » dit l’Église.
« Si Dieu l’a soutenue avec autant de puissance contre les persécutions, croyez-vous, mes chers, qu’il va la laisser vaincue par les hérésies ? Non mes chers, ne le croyez pas » (Bossuet Pg 208).
II La curiosité
« la seconde tempête sur l’Église a élargi la curiosité. La curiosité, frères chrétiens, est le fléau des esprits, la ruine de la piété et la mère des hérésies. Pour bien comprendre cette hérésie, il faut montrer avant toute chose, que la sagesse divine a mis des limites à nos connaissances.Car, comme la providence voyant que les eaux des mers s’étendaient et se répandaient partout sur la terre, recouvrant toute la surface, il lui a fixé une frontière qu’il ne lui a pas permis de franchir, de la même façon sachant que l’intempérance des esprits s’étendra jusqu’à l’infini, il n’a pas permis qu’elle s’étende à l’infini. (Tit 3:9)
9 Mais évite les discussions folles, les généalogies, les querelles, les disputes relatives à la loi; car elles sont inutiles et vaines.
10 Éloigne de toi, après un premier et un second avertissement, celui qui provoque des divisions,
11 sachant qu'un homme de cette espèce est perverti, et qu'il pèche, en se condamnant lui-même. (Tit 3:9-11) … mais la curiosité des esprits orgueilleux ne peut souffrir cette modestie. « Les vagues montaient vers les ciel et descendaient dans les profondeurs » dit l’Écriture (Ps 106:25-26)… ils sont troublés comme des ivrognes. Le grondement est dans leur tête. Là toute leur sagesse se déverse et se perd en chemin, se répand et se bouche en hérésies… votre curiosité vous a perdu » (Bossuet Pg 210) Un seul remède : l’obéissance à l’Église. « l’orgueil de l’hérétique se révolte : Quoi ? Moi, je croirai en cette foi ? Moi je veux voir, je veux comprendre… enfants dénaturés » (Bossuet Pg 211).
III la prospérité
« Je ne pourrai cacher sa honte (celle de l’Église) : à propos des comportements déviants en son sein. La prospérité a attiré la perte. La grandeur est venue, la discipline a faibli. En même temps que le nombre des croyants augmentait, l’ardeur de la croyance chutait... » « l’Église n’est pas faite que pour les saints – il est vrai que tous ses membres sont appelés enfants de Dieu, tous ceux qui sont dans le nombre, qu’ils entrent – mais beaucoup entrent, au-delà du nombre. … l’amour s’est refroidi, le scandale (la folie) s’est levé jusque dans la maison de Dieu. Et Satan dira : « c’est elle l’Église ? Ce sont eux les successeurs des apôtres ? (II Cor 13 ; I Cor 13) » (Bossuet Pg 214)
1 Je vais chez vous pour la troisième fois. Toute affaire se réglera sur la déclaration de deux ou de trois témoins.
2 Lorsque j'étais présent pour la seconde fois, j'ai déjà dit, et aujourd'hui que je suis absent je dis encore d'avance à ceux qui ont péché précédemment et à tous les autres que, si je retourne chez vous, je n'userai d'aucun ménagement,
3 puisque vous cherchez une preuve que Christ parle en moi, lui qui n'est pas faible à votre égard, mais qui est puissant parmi vous.
4 Car il a été crucifié à cause de sa faiblesse, mais il vit par la puissance de Dieu; nous aussi, nous sommes faibles en lui, mais nous vivrons avec lui par la puissance de Dieu pour agir envers vous.
5 Examinez-vous vous mêmes, pour savoir si vous êtes dans la foi; éprouvez-vous vous-mêmes. Ne reconnaissez-vous pas que Jésus Christ est en vous? à moins peut-être que vous ne soyez réprouvés.
6 Mais j'espère que vous reconnaîtrez que nous, nous ne sommes pas réprouvés.
7 Cependant nous prions Dieu que vous ne fassiez rien de mal, non pour paraître nous-mêmes approuvés, mais afin que vous pratiquiez ce qui est bien et que nous, nous soyons comme réprouvés.
8 Car nous n'avons pas de puissance contre la vérité; nous n'en avons que pour la vérité.
9 Nous nous réjouissons lorsque nous sommes faibles, tandis que vous êtes forts; et ce que nous demandons dans nos prières, c'est votre perfectionnement.
10 C'est pourquoi j'écris ces choses étant absent, afin que, présent, je n'aie pas à user de rigueur, selon l'autorité que le Seigneur m'a donnée pour l'édification et non pour la destruction.
11 Au reste, frères, soyez dans la joie, perfectionnez-vous, consolez-vous, ayez un même sentiment, vivez en paix; et le Dieu d'amour et de paix sera avec vous.
12 Saluez-vous les uns les autres par un saint baiser.
13 Tous les saints vous saluent. Que la grâce du Seigneur Jésus Christ, l'amour de Dieu, et la communication du Saint Esprit, soient avec vous tous!
Grandissez continuellement dans l’œuvre du Seigneur, sachant que votre peine n’est pas vaine devant Lui.
Zic unii : - Unde-s doi sau trei, adunați în numele Meu.
Zic alții : Încuie-te în cămara ta și te roagă în ascuns…
și iarăși alții : - Biserică sunt eu, Templu al Duhului Sfânt.
Iar alții zic : - Unde e Papa acolo e Biserica.
În Vechiul Testament, Sfânta Sfintelor cuprindea :
1) Tablele Legii ;
2) Mana din pustie și
3) Toiagul lui Aaron.
În Noul Testament, Sfântul Altar, cuprinde
1) Sfânta Evanghelie
2) Sfânta Împărtășanie și
3) Sfânta Cruce.
Unde sunt acestea acolo e Biserica. Acolo e și Pâinea Vieții, de care voia Iisus să le vorbească mulțimilor – dar n-a avut la cine.
47. Şi făcându-se seară, era corabia în mijlocul mării, iar El singur pe ţărm.
48. Şi i-a văzut cum se chinuiau vâslind, căci vântul le era împotrivă. Şi către a patra strajă a nopţii a venit la ei umblând pe mare şi voia să treacă pe lângă ei.
49. Iar lor, văzându-L umblând pe mare, li s-a părut că este nălucă şi au strigat.
50. Căci toţi L-au văzut şi s-au tulburat. Dar îndată El a vorbit cu ei şi le-a zis: Îndrăzniţi! Eu sunt; nu vă temeţi!
51. Şi s-a suit la ei în corabie şi s-a potolit vântul. Şi erau peste măsură de uimiţi în sinea lor; (Marcu 6:47-51)
Biserica a asemănată cu o casă zidită pe stâncă și totuși ca o corabie care înoată prin mijlocul valurilor, bântuită de vânturi și furtuni. Parcă nimic mai slab ca Biserica, mereu agitată, lovită și izbită, și nimic mai tare ca ea, fiindcă nimic n-a putut-o cufunda, și iată rămâne mereu neatinsă, cu toate sforțările iadului.
Iisus pare să o părăsească furtunii, și El vrea să treacă pe lângă ea, ca și când nu L-ar fi atins primejdia ei.
Totuși să nu credeți c-a uitat-o : El va îngădui ca valurile să o zbuciume, dar nu să o înece, nici să o cufunde. El porunci valurilor și ele se opriră ; El intră în corabie și ajunge la liman ».
Iată cele trei furtuni furioase care au tulburat starea Bisericii :
I. Necredința,
II. Curiozitatea, și
III. Prosperitatea
I Necredința
« De îndată ce Biserica apăru pe pământ s-a ridicat necredința și au lățit persecuțiile ; în sfârșit corupția moravurilor s-a ivit, care așa de puternic a umflat talazurile, încât corabia părea aproape învăluită.
Necredincioșii s-au adunat ca să-i distrugă temeliile.
Ereticii au ieșit ca să-i smulgă copiii și să-i deșire măruntaiele ; iar dacă creștini răi au rămas în sânul său, aceasta - ca să-i împingă veninul până la inimă.
Trebuie, că e bine întărită această Biserică, dacă ea și-a susținut trăinicia cu toată silința prigoanelor ; cu toate atacurile ereziilor, ea a fost, este și va fi stâlp al Adevărului ; cu toate pogorămintele depravărilor, Biserica a rămas totuși centrul iubirii. » (Bossuet Pg 203)
« Nu e de mirare – dacă vom înțelege omul. Spun că noi toți avem în adâncul inimii o începătură (un principiu) de împotrivire și de respingere a tuturor adevărurilor divine ; în așa măsură că omul lăsat de capul lui, nu numai că nu le poate înțelege, ci, ca urmare, nu le poate suferi și fiind izbit în acest punct el e forțat să le combată. Această începătură de respingere se numește în Scripturi necredință (Luca 9 41) ; alteori duh de neîncredere (Efeseni 2,2), alteori duh de necredință (Colos 3 6). El e în toți oamenii, dar nu produce în noi toate efectele sale, pentru că Darul lui Dumnezeu îl împiedică.
Dacă veți sui până la obârșii, veți găsi, domnilor, că două lucruri produc în noi această respingere : prima e orbia, a doua e trufia.
Orbia ne e arătată în Scripturi într-un chip limpede : ele (Scripturile) spun că păcătoșii au uitat pe Dumnezeu… (Ps 9:18, 118:139, 49:22).
Ce vrea să spună acest « au uitat » frații mei ? E ușor de înțeles : că Dumnezeu în adevăr, luminase omul cu cunoștința de Sine, dar omul a închis ochii de la această lumină ; el s-a lăsat condus de simțurile sale, puțin câte puțin el n-a mai gândit la ceea ce nu mai vedea : el a uitat cu ușurință ceea ce nu mai gândea.
Această uitare n-ar fi mare lucru, ca să ne îndemne la împotrivire, dacă nu i s-ar uni orgoliul (trufia) ; dar el, orgoliul, a venit spre nenorocirea noastră, ca, pe lângă ca omul să să mai fie și trufaș. Părăsind înțelepciunea lui Dumnezeu, el și-a făcut o înțelepciune după chipul sau : el nu stie nimic și crede că știe toate ; iar dacă i-am aminti (i-am spune) că din tot ce spune nu înțelege nimic, o ia ca o înfruntare pentru neștiință ; el n-o poate suferi, îl irită. Dacă îi lipsește rațiunea, el întrebuințează forța » (Bossuet Pg 204)
« … Tot ce nu înțelege, combate. Tot ce nu ințelege, hulește » (Judecatori 10). Iată pentru ce le spune Isus : «Voi vreți să Mă omorăți, răi ce sunteți, pentru că cuvintele Mele nu încap (un prind) în voi » (Ioan 8:37). Ce teroare, frații mei, de-a urzi să omori un om, pentru că nu înțelegi cuvintele lui » (Bossuet Pg 206)
« … Cu cât adevărurile erau mai înalte, cu atât superba lor rațiune era turtită și nebuna lor împotrivire era aprinsă. După aceastea, vă mai îndoiți de acea începătură a împotrivirii, pe care o ignoranță învechită și trufașă a brăzdat-o în inimile oamenilor împotriva lui Dumnezeu și a adevărurilor Sale ? Iisus Hristos a probat-o primul. »
« Biserica Sa, dăinuind în lume, ca să susțină aceeași învățătură prin care dumnezeiescul Învățător smintise pe trufași, va putea fi ea lipsită de vrăjmași ? Nu, frații mei, nu-i cu putință : fiindcă credința pe care o mărturisește ea surprinde lumea prin noutatea sa, tulbură duhurile prin înălțimea sa, sperie simțurile prin asprimea sa – iată de ce se pregătește ea, Biserica, de suferințe ! »
« Trebuie ca Biserica, să fie urâtă de toată lumea și trebuie s-o știți, creștini, e un lucru de neînțeles ceea ce a suferit Biserica lui Dumnezeu vreme de aproape 400 de ani sub împărați necredincioși. Ar fin nesfârșit de spus. Mulțumiți-vă cu aceasta că era așa de împovărată și de ura publică și de învinuirile de tot felul, încât era acuzată puternic de toate neorânduielile lumii. Dacă nu ploua pe pământ dacă barbarii năvăleau și făceau prăpăd, dacă inunda Tibrul, creștinii erau cauza ! »
« Copiii mei, răspunde Biserica, nu mă mir prin câte am trecut : sunt obișnuită din tinerețile mele ; aceiași dușmani care mă atacă, m-au prigonit din tinerețile mele :
… Avel, omorât de fratele său Cain… Enoh… familia lui Noe… Avraam…, Moise…, Ilie…, Profeții, Iisus Hristos… Apostolii cu toți urmașii lor. Prin urmare, fiii mei, zice Biserica, nu e mirare de prigoane. Privește vechimea mea, părul meu argintiu… Nu-mi întorc fața împotriva lor pentru a mă împotrivi prigoanelor…
Cu toate că par mereu plutind, mâna atotputernică ce-mi servește de sprijin va ști cum să mă ferească de înec » (Bossuet Pg 207), zice Biserica.
« Dacă Dumnezeu a sprijinit-o cu atâta putere împotriva prigoanelor, credeți, dragii mei, că o va lăsa înfrântă de erezii ? Nu, dragii mei, să n-o credeți » (Bossuet pg 208).
II Curiozitatea
« A doua furtună asupra Bisericii a lățit-o curiozitatea. Curiozitatea, fra ți creștini, e pacostea minților, ruina evlaviei și mama ereziilor. Pentru a înțelege bine acest adevăr, trebuie arătat înainte de toate că înțelepciunea divină a pus margini cunoștințelor noastre. Căci după cum Providența văzând că apele mării se întindeau și se împraștiaseră peste tot pământul, acoperindu-i toată suprafața, le-a prescris un hotar care să nu le permită de a-l trece, tot așa, știind că neînfrânarea minților se va întinde până la infinit, i-a hotărnicit limite peste care i-a poruncit să nu se întindă (Tit 3:9)
9. Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de neamuri şi de certuri şi de sfădirile pentru lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi deşarte.
10. De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te,
11. Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit. (Tit 3:9-11)
… Dar curiozitatea minților trufașe nu poate suferi această modestie. « Valurile se ridică până la cer și se pogoară până in străfunduri » - zice Scriptura (Ps 106:25-26)
« … Ei sunt tulburați ca bețivii. În capul lor e huruială. Acolo toată înțelepciunea lor se împrăștie și pierzând drumul, rătăcesc și se înfundă în erezii. Arie, Nestorie…, curiozitatea voastră v-a pierdut » (Bossuet Pg 210)
Singurul remediu sigur : ascultarea de Biserică.
« Trufia ereticului se răscoală :
- Ce ? Voi crede eu credința altuia ? Eu vreau să văd, să înțeleg eu. … Copii denaturați... » (Bossuet pg 211)
III Prosperitatea
« Nu vă pot ascunde rușinea sa (a Bisericii) : despre purtările stricate ale unora din sânul său.
Prosperitatea a atras pierzarea. Grandoarea a venit, disciplina a slăbit. În vreme ce numărul credincioșilor creștea, ardoarea credinței scădea... »
« Biserica nu-i făcută decât pentru sfinți – drept e că din toate părțile sunt chemați copiii lui Dumnezeu, toți cei ce sunt în număr, să intre, - dar mulți intră peste număr.
… Dragostea s-a răcit, scandalul (sminteala) s-a ridicat până în casa lui Dumnezeu. Iar satana va zice : « Aceasta e Biserica ? Aceștia sunt urmașii Apostolilor ? (II Cor 13 ; I Cor 13) » (Bossuet Pg 214)
1. A treia oară vin la voi. În gura a doi sau trei martori va sta tot cuvântul.
2. Am spus dinainte şi spun iarăşi dinainte, ca atunci când am fost de faţă a doua oară, şi acum, nefiind de faţă, scriu celor ce au păcătuit înainte şi tuturor celorlalţi că, de voi veni iarăşi, nu voi cruţa,
3. De vreme ce voi căutaţi dovadă că Hristos grăieşte întru mine, Care nu este slab faţă de voi, ci puternic în voi.
4. Căci, deşi a fost răstignit din slăbiciune, din puterea lui Dumnezeu este însă viu. Şi noi suntem slabi întru El, dar vom fi împreună cu El, din puterea lui Dumnezeu faţă de voi.
5. Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă; încercaţi-vă pe voi înşivă. Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară numai dacă nu sunteţi netrebnici.
6. Nădăjduiesc însă că veţi cunoaşte că noi nu suntem netrebnici.
7. Şi ne rugăm lui Dumnezeu ca să nu săvârşiţi voi nici un rău, nu ca să ne arătăm noi încercaţi, ci pentru ca voi să faceţi binele, iar noi să fim ca nişte netrebnici.
8. Căci împotriva adevărului n-avem nici o putere; avem pentru adevăr.
9. Căci ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteţi tari. Aceasta şi cerem în rugăciunea noastră: desăvârşirea voastră.
10. Pentru aceea vă scriu acestea, nefiind de faţă, ca atunci, când voi fi de faţă, să nu cutez cu asprime, după puterea pe care mi-a dat-o Domnul spre zidire, iar nu spre dărâmare.
11. Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.
12. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Sfinţii toţi vă îmbrăţişează.
13. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (II Cor 13)
...Propășiți pururea în lucrul Domnului, știind că osteneala voastră nu e zadarnică înaintea Lui.
traduction proposée
Où est l’Église ?
Les uns disent : là où deux ou trois, sont assemblés en mon nom.
Les autres disent : enferme-toi dans ta chambre, et prie en secret.
Et encore d’autres disent : Je suis l’Église, Temple du Saint-Esprit.
Mais d’autres disent : là où est le Pape, là est l’Église.
Dans l’Ancien Testament, le Saint des Saints comprenait :
1) les Tables de la Loi
2) La manne du désert et
3) la verge d’Aaron
Dans le Nouveau Testament, le Saint Autel comprend :
1) le Saint Évangile
2) les Saints Dons et
3) la Sainte Croix
où ils sont, là est l’Église, là est le pain de vie, duquel Jésus parlait aux foules – mais personne n’a compris.
47 Le soir étant venu, la barque était au milieu de la mer, et Jésus était seul à terre.
48 Il vit qu'ils avaient beaucoup de peine à ramer; car le vent leur était contraire. A la quatrième veille de la nuit environ, il alla vers eux, marchant sur la mer, et il voulait les dépasser.
49 Quand ils le virent marcher sur la mer, ils crurent que c'étaient un fantôme, et ils poussèrent des cris;
50 car ils le voyaient tous, et ils étaient troublés. Aussitôt Jésus leur parla, et leur dit: Rassurez-vous, c'est moi, n'ayez pas peur!
51 Puis il monta vers eux dans la barque, et le vent cessa. Ils furent en eux-même tout stupéfaits et remplis d'étonnement; (Mc 6:47-51)
L’Église est semblable a une maison bâtie sur le roc, mais également à une barque qui vogue au milieu des vagues, battue de vents et de tempêtes. On dirait qu’il n’y a rien de moins faible que l’Église, toujours agitée, frappée, heurtée, et rien de plus fort qu’elle, car rien n’a pu la couler, et que la voici toujours indemne, malgré tous les efforts de l’enfer. Jésus semble se désintéresser de la tempête, et il entend passer à côté d’elle, comme si elle ne pouvait lui causer aucun danger. Et pourtant ne croyez pas qu’il l’a oublié : il permettra aux vagues de la soulever, mais ni de la noyer et ni de la couler. Il commande aux vagues et elles s’arrêtent ; il entra dans la barque et ils abordèrent.
Voici les trois tempêtes les plus furieuses qui ont troublé l’état de l’Église :
I. l’incroyance
II. la curiosité et
III. La prospérité
I. L’incroyance
« Dès que l’Église est apparue sur terre s’est levée l’incroyance et ont grandi les persécutions. A la fin s’est présenté la corruption des mœurs, et elle fut présente avec tant de force que les vagues ont semblé envelopper toute la barque. Les impies s’y sont agrégé comme pour détruire ses fondations. Les hérétiques sont sortis comme pour enlever ses enfants et lui déchirer les entrailles. Mais si les mauvais chrétiens étaient restés en son sein comme pour lui inoculer le venin jusqu’au cœur, il faut bien que ceci permit le renforcement de l’Église, dont la solidité était soutenue grâce aux plus puissantes persécutions ; Avec toutes les attaques des hérésies, elle a été, est et sera le pilier de la vérité ; Avec toutes les économies canoniques des dépravations, l’Église reste néanmoins le centre de l’amour » (Bossuet Pg 203)
« cela n’est pas surprenant – si nous voulons comprendre l’homme. Je dis que nous tous avons dans la profondeur du cœur, la prémisse de la réticence et du refus de toutes les vérités divines. En ceci l’on comprend que l’homme a abandonné son bon sens, non seulement en ce qu’il ne peut plus les comprendre (les vérités divines), mais qu’ensuite il ne peut plus les supporter et en est heurté à ce point qu’il est alors forcé de les combattre. Ceci est la prémisse du refus, et est nommé incroyance dans l’Écriture (Luc 9:41), parfois esprit d’incrédulité (Eph 2:2), ou esprit d’incroyance (Col 3:6). Il est dans tous les hommes, mais ne produit pas en nous tous ses effets, car la grâce de Dieu l’en empêche. Si vous voulez remonter à son origine, vous trouverez, messieurs, que deux choses produisent en nous ce refus : le premier est l’aveuglement et le second l’orgueil. L’aveuglement nous est montré de façon très claire dans l’Écriture : elles (les Écritures) disent que les pécheurs ont oublié Dieu (Ps 9:18, 118:39, 49:22) .Que veut dire ce « ont oublié » mes frères ? C’est facile à comprendre : que Dieu en vérité, éclaire l’homme avec la connaissance Le concernant (Dieu), mais l’homme a fermé les yeux à cette lumière. Il s’est laissé conduire par ses sens, et peu à peu n’a plus songé à ce qu’il ne voyait plus : il a oublié avec aisance ce à quoi il ne pensait plus. Cet oubli ne serait pas grand-chose, que de nous inviter à la réticence, s’il ne s’unissait pas à l’égo (orgueil). Mais lui, l’égo, est venu vers notre malheur, afin qu’il devienne davantage orgueilleux. Abandonnant la sagesse de Dieu, il s’est fait une sagesse selon son image : il ne sait rien et croit qu’il sait tout. Tandis que je lui ai rappelé (lui ai dit) qu’en tout ce qu’il dit il ne comprend rien, il le reçoit comme affront à son ignorance. Il ne peut le supporter, cela l’irrite. S’il lui manque la raison, il utilise la force » (Bossuet Pg 204)
« … tout ce qu’il ne comprend pas, il le combat. Tout ce qu’il ne comprend pas, il blasphème » (Juges 10). Et c’est pour cela que Jésus leur dit « vous voulez me tuer, méchants que vous êtes, car mes paroles n’entrent pas en vous » (Jn 8:37). Quelle terreur, mes frères, de comploter pour tuer un homme, parce que tu ne comprends pas ses paroles. (Bossuet Pg 206). « Combien de vérités étaient plus élevées, combien plus superbe tandis que leur raison était plate et leur folie de la réticence éveillée. Après ceci, vous douterez davantage de cette prémisse de la réticence, cette ignore dépassée. Et l’orgueil a lacéré l’intérieur du cœur des hommes contre Dieu et ses vérités ? Jésus l’a expérimenté en premier ».
« Son église, se perpétuant dans le monde, comme soutien des mêmes enseignements de son divin maître sur les orgueilleux, serait-elle en manque d’ennemis ? Non, mes frères, cela ne se peut : étant donnée la croyance par laquelle elle témoigne, elle surprend le monde par sa nouveauté, trouble les esprits par sa grandeur, effraie les esprits par sa sévérité – voilà pourquoi elle se prépare, l’Église de souffrance. « Il faut que l’Église soit laide pour le monde, et il faut que vous sachiez, chrétiens, il y a une chose non comprise qui est que l’Église de Dieu a souffert environ 400 ans sous l’empire des empereurs impies. Le raconter serait sans fin. Réjouissez-vous de ce que cela soit passé : elle était accablée de haine publique et de toutes sortes de crimes, au point qu’elle était accusée de tous les désordres du monde. S’il ne pleuvait pas, si les barbares envahissaient et semaient le chaos, si le Tibre provoquait une inondation, les chrétiens en étaient la cause !
« Mes enfants répond l’Église, cela ne me surprends pas sachant par quoi je suis passé : j’y suis habituée depuis ma jeunesse ; ces mêmes ennemis qui m’attaquent sont les mêmes depuis ma jeunesse. Abel, tué par son frère Caïn.. Enoch, la famille de Noé, Abraham, Moïse, Elie, les prophètes, Jésus-Christ, et les apôtres et tous leurs successeurs. Par conséquent, mes fils, dit l’Église, il n’y a pas de surprise dans ces persécutions. Regarde ma vieillesse, mes cheveux argentés, je ne détourne pas la face d’eux pour m’opposer aux persécutions… Avec tout ceci semblant toujours flottant, la main toute-puissante qui me sert de soutien saura comment me protéger de la noyade (Bossuet Pg 207) » dit l’Église.
« Si Dieu l’a soutenue avec autant de puissance contre les persécutions, croyez-vous, mes chers, qu’il va la laisser vaincue par les hérésies ? Non mes chers, ne le croyez pas » (Bossuet Pg 208).
II La curiosité
« la seconde tempête sur l’Église a élargi la curiosité. La curiosité, frères chrétiens, est le fléau des esprits, la ruine de la piété et la mère des hérésies. Pour bien comprendre cette hérésie, il faut montrer avant toute chose, que la sagesse divine a mis des limites à nos connaissances.Car, comme la providence voyant que les eaux des mers s’étendaient et se répandaient partout sur la terre, recouvrant toute la surface, il lui a fixé une frontière qu’il ne lui a pas permis de franchir, de la même façon sachant que l’intempérance des esprits s’étendra jusqu’à l’infini, il n’a pas permis qu’elle s’étende à l’infini. (Tit 3:9)
9 Mais évite les discussions folles, les généalogies, les querelles, les disputes relatives à la loi; car elles sont inutiles et vaines.
10 Éloigne de toi, après un premier et un second avertissement, celui qui provoque des divisions,
11 sachant qu'un homme de cette espèce est perverti, et qu'il pèche, en se condamnant lui-même. (Tit 3:9-11) … mais la curiosité des esprits orgueilleux ne peut souffrir cette modestie. « Les vagues montaient vers les ciel et descendaient dans les profondeurs » dit l’Écriture (Ps 106:25-26)… ils sont troublés comme des ivrognes. Le grondement est dans leur tête. Là toute leur sagesse se déverse et se perd en chemin, se répand et se bouche en hérésies… votre curiosité vous a perdu » (Bossuet Pg 210) Un seul remède : l’obéissance à l’Église. « l’orgueil de l’hérétique se révolte : Quoi ? Moi, je croirai en cette foi ? Moi je veux voir, je veux comprendre… enfants dénaturés » (Bossuet Pg 211).
III la prospérité
« Je ne pourrai cacher sa honte (celle de l’Église) : à propos des comportements déviants en son sein. La prospérité a attiré la perte. La grandeur est venue, la discipline a faibli. En même temps que le nombre des croyants augmentait, l’ardeur de la croyance chutait... » « l’Église n’est pas faite que pour les saints – il est vrai que tous ses membres sont appelés enfants de Dieu, tous ceux qui sont dans le nombre, qu’ils entrent – mais beaucoup entrent, au-delà du nombre. … l’amour s’est refroidi, le scandale (la folie) s’est levé jusque dans la maison de Dieu. Et Satan dira : « c’est elle l’Église ? Ce sont eux les successeurs des apôtres ? (II Cor 13 ; I Cor 13) » (Bossuet Pg 214)
1 Je vais chez vous pour la troisième fois. Toute affaire se réglera sur la déclaration de deux ou de trois témoins.
2 Lorsque j'étais présent pour la seconde fois, j'ai déjà dit, et aujourd'hui que je suis absent je dis encore d'avance à ceux qui ont péché précédemment et à tous les autres que, si je retourne chez vous, je n'userai d'aucun ménagement,
3 puisque vous cherchez une preuve que Christ parle en moi, lui qui n'est pas faible à votre égard, mais qui est puissant parmi vous.
4 Car il a été crucifié à cause de sa faiblesse, mais il vit par la puissance de Dieu; nous aussi, nous sommes faibles en lui, mais nous vivrons avec lui par la puissance de Dieu pour agir envers vous.
5 Examinez-vous vous mêmes, pour savoir si vous êtes dans la foi; éprouvez-vous vous-mêmes. Ne reconnaissez-vous pas que Jésus Christ est en vous? à moins peut-être que vous ne soyez réprouvés.
6 Mais j'espère que vous reconnaîtrez que nous, nous ne sommes pas réprouvés.
7 Cependant nous prions Dieu que vous ne fassiez rien de mal, non pour paraître nous-mêmes approuvés, mais afin que vous pratiquiez ce qui est bien et que nous, nous soyons comme réprouvés.
8 Car nous n'avons pas de puissance contre la vérité; nous n'en avons que pour la vérité.
9 Nous nous réjouissons lorsque nous sommes faibles, tandis que vous êtes forts; et ce que nous demandons dans nos prières, c'est votre perfectionnement.
10 C'est pourquoi j'écris ces choses étant absent, afin que, présent, je n'aie pas à user de rigueur, selon l'autorité que le Seigneur m'a donnée pour l'édification et non pour la destruction.
11 Au reste, frères, soyez dans la joie, perfectionnez-vous, consolez-vous, ayez un même sentiment, vivez en paix; et le Dieu d'amour et de paix sera avec vous.
12 Saluez-vous les uns les autres par un saint baiser.
13 Tous les saints vous saluent. Que la grâce du Seigneur Jésus Christ, l'amour de Dieu, et la communication du Saint Esprit, soient avec vous tous!
Grandissez continuellement dans l’œuvre du Seigneur, sachant que votre peine n’est pas vaine devant Lui.
Commentaire/Analyse
Cette homélie d’Arsenie Boca est remarquable à plus d’un titre. Déjà, les francophones, les catholiques d’origine ou de culture, les orthodoxes éduqués constateront avec plaisir et surprise le nombre de citations de Bossuet. Cette homélie est finalement presque exclusivement une sorte de compilation très habile de passages tirés de Bossuet. Difficile de savoir comment Arsenie Boca a eu accès aux textes de Bossuet : une édition de traduction roumaine, une édition dans une autre langue qu’il connaissait… Ceci contraste avantageusement avec les constructions mentales que nous pouvons avoir sur les starets roumains. On les imagine, tels des bonzes, en prière perpétuelle dans leur cellule monastique, ne sortant que pour célébrer ensemble les divins mystères. Et on manque alors deux dimensions essentielles d’un spirituel orthodoxe : la vie spirituelle s’accompagne toujours d’un travail intellectuel véritable, et ce travail n’est pas prisonnier de catégories étroites et artificielles. Explicitons le second point : Arsenie Boca cite ici un catholique romain français, qui a vécu bien après le schisme de 1054. Et c’est là un véritable signe d’intelligence spirituelle. On pourra dire : mais pourquoi ne pas citer un auteur orthodoxe, ou un Père de l’Église inattaquable (du genre de Saint Jean Chrysostome) ? Pourquoi aller chercher chez les catholiques romains du 17ème siècle ? Et bien parce que lorsque l’on cherche à vivre par l’Esprit, on en reconnaît la trace là où il souffle. Et il est bien évident que le catholicisme (très principalement celui d’avant Vatican II) est incontestablement porteur de la marque de l’Esprit. Il est aussi le lieu du schisme et de l’hérésie. Mais pas seulement. Peut-être qu’ici Arsenie Boca nous invite à regarder la grande tradition catholique comme l’on regarde un homme pécheur : avec miséricorde, en ne fixant son regard que sur ce qu’il a de bon, et en laissant le jugement à Dieu, pourvu que son péché ne nous entraîne pas dans la chute. Il est bien évident que nous ne pouvons pas prier avec des catholiques (interdiction canonique) mais rien ne nous empêche de les lire et de séparer le bon grain de l’ivraie.
Passons à l’analyse proprement dite de l’homélie. Boca réalise une chose toute à fait classique dans l’herméneutique : il navigue entre les sens littéraux et allégoriques. Son élément central tout au long de l’homélie est l’eau. Il va donc exposer la tempête sur le lac de Galilée comme étant l’allégorie de la tempête que connaîtra l’Église face aux hérésies. Les évènements évangéliques qui sont rapportés prennent donc un double-sens très riche : « Il commande aux vagues et elles s’arrêtent ; il entra dans la barque et ils abordèrent. » peut donc se lire « Il intime aux hérétiques de cesser leurs hérésies ; Le Christ est présent dans son Église et les chrétiens arriveront donc à bon port ».
SI les thématiques d’incroyance et de prospérité sont assez classiques dans le registre homilétique, il faut bien avouer que la curiosité est plutôt… curieuse. Ce point n’est d’ailleurs pas spécialement très développé, et il est en soi paradoxal dans l’approche même de Boca. Il semble nous inviter à une crucifixion de l’intelligence, à ne plus penser, à croire aveuglément. Et pourtant on le voit lire Bossuet, ce qui semble contredire exactement ce à quoi il nous invite. Pastoralement, dans notre monde moderne, il semblera très contre-productif de dire à un catéchumène ou à un fidèle en interrogation : ne pense pas, contente-toi d’obéir à l’Église. Bossuet peut peut-être se le permettre au 17ème siècle – et cela est probablement douteux au vu de la suite pour la France dans son histoire au 18ème siècle - mais aujourd’hui cela n’est assurément plus possible. Les gens veulent, et à juste titre des réponses. Le ressort herméneutique de Boca se poursuit ici très habilement : la curiosité est comme l’étendue des eaux. Dieu a fixé une limite aux eaux. Et c’est à ça qu’il faut prêter attention pour comprendre ce que nous dit Boca. Nous savons que sur terre, il y a majoritairement des mers. Il y a donc davantage de curiosité – la mer - que de certitudes – la terre ferme. Boca, dans son herméneutique nous dit que la curiosité doit se voir fixer une limite. Et ceci est une tâche spirituelle. Cette étendue est suffisante pour récuser les fausses croyances, les fausses religions, les idolâtries, mais elle doit trouver une fin. Ainsi, ce n’est pas à une crucifixion de l’intelligence que nous sommes appelés, mais à une crucifixion de l’orgueil (celui qui nous murmure que nous pouvons tout comprendre).